Primul local din țară închis pentru nerespectarea legii anti-fumat e în Bacău. Patronii spun că e un abuz

Pub-ul Matteo Cafe, situat lângă supermarketul Cora, din Bacău, devine primul local din România, închis pe noua lege anti-fumat. Politia Locală a anunțat astăzi că închide localul după ce l-a amendat de trei ori și tot nu s-a conformat prevederilor legale.

 

matteo-cafeFlorin Podoleanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Bacău, susține că Matteo Cafe a primit prima amendă pe legea anti-fumat pe 5 aprilie, în cuantum de 5000 de lei, apoi pe 16 noiembrie, de 10000 de lei, pentru ca în 13 decembrie, să fie administrată amenda cea mai mare posibilă, de 15.000 de lei, care atrage și retragerea autorizației de funcționare a localului. „Patronii nu au vrut să se conformeze prevederilor legale. Astfel, noi am înaintat documentele necesare către Primărie, pentru retragerea autorizației acestui local”, a declarat Podoleanu. Poliția Locală susține că a mai dat și 13 amenzi către clienții localului, care nu respectau legea anti-fumat.

Acuzții de abuz

Patronii localului Matteo Cafe, susțin că este vorba despre un abuz. „Noi nu am primit a treia amendă, care ar atrage și ridicarea autorizației de funcționare. Vă arăt registrul societății și puteți vedea că niciun polițist nu s-a prezentat în local să constate vreo neregulă și să dea această amendă. Cei de la Poliție nu pot sta în birou să dea amenzi, trebuie să vină la fața locului”, a declarat Laurențiu Prodea. De asemenea, managerul Matteo Cafe a declarat că a primit două amenzi până acum, dar acestea sunt contestate în instanță. „Noi nu am încălcat legea. Nu avem nicio vină. Am respectat toate prevederile impuse”, a mai spus managerul Matteo Cafe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *