Galerie FOTO! Incendiu de proportii in Blagesti. Un barbat a fost gasit carbonizat in casa

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, la ora 00:31, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Blăgeşti, sat Buda, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 70 ani.

Imediat, la locului incendiului s-au deplasat şi două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, încadrate cu 10 pompieri salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău.

De asemenea, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mr. CONSTANTIN ENE” a luat măsura anunţării Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Buhuşi, care s-a deplasat la locul evenimentului cu două autospeciale de intervenţie.

Totodată, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău. La sosirea salvatorilor la locul intervenţiei s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta generalizat la o casa de locuit, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi şi la o anexă (bucătărie de vară), pe o suprafaţă de circa 60 de metri pătraţi.

Din nefericire, pe timpul acţiunilor de lichidare a incendiului, pompierii militari au descoperit în bucătăria de vară trupul neînsufleţit (carbonizat) al proprietarului. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Buhuşi, la ora 05:30.

În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric produs produs la un conductor sau cablu electric defect sau neizolat corespunzător, a ars casa de locuit, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi şi o anexă (bucătărie de vară), pe o suprafaţă de circa 60 de metri pătraţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *